Acasă Motivaţie 11 tehnici pentru obţinerea succesului, care au la bază principii militare identificate de Brian Tracy

11 tehnici pentru obţinerea succesului, care au la bază principii militare identificate de Brian Tracy

de Ochiul Minţii
1,4K vizualizări

Nu există persoană pe această lume, dornică să-şi dezvolte viaţa personală şi profesională, care să nu fi căutat diferite tehnici pentru obţinerea succesului.

Este esenţial să înţelegem că succesul nu este ceva ieşit din comun.

Nu ţine doar de noroc, cum greşit pot crede unii, ci de voinţa şi ambiţia fiecăruia dintre noi.

Există diferenţe mari între pierzători şi învingători, însă numai de noi depinde din care tabără vrem să facem parte.

De-a lungul istoriei, au fost studiaţi marii generali şi lideri militari ai lumii, în vederea determinării calităţilor şi abilităţilor care le-au permis să învingă forţele inamice.

Brian Tracy, mentor pentru milioane de oameni din întreaga lume, a identificat câteva principii practice pentru a obţine succesul prin perfecţionarea abilităţilor de leadership.

Principiile sunt bazate pe strategii militare dezbătute de-a lungul anilor de persoane care au studiat istoria militară.

reguli militare pentru succes

1. Principiul obiectivului

Se referă la importanţa stabilirii în avans a unor obiective clare pentru fiecare acţiune militară.

De asemenea, este necesar ca ţelurile să fie explicate foarte bine fiecărei persoane responsabile cu îndeplinirea lor. Claritatea este esenţială.

2. Principiul concentrării asupra vulnerabilităţii 

Se referă la abilitatea comandantului de a-şi concentra forţele asupra unui punct, asupra părţii celei mai vulnerabile a duşmanului.

Eforturile şi resursele disponibile trebuie concentrate asupra înfrângerii competitorului în acele puncte slabe.

3. Principiul ofensivei 

Treci la atac! 

Deşi se spune că cea mai bună ofensivă este apărarea inteligentă, marele Napoleon spunea că „nimeni nu a câştigat niciodată o bătălie măreaţă de pe o poziţie defensivă“.

Nu poţi câştiga fără să rişti, bătând în retragere. Pentru a obţine victoria pe câmpul de luptă, trebuie să preiei iniţiativa.

Trebuie să înaintezi, să promovezi şi să inovezi.

4. Principiul manevrei

Mobilizează forţele de atac. Aproape toate victoriile militare sunt rezultatul vitezei şi al mobilizării forţelor.

Principiul manevrei aplicat în afaceri se referă la inovaţie şi flexibilitate.

5. Principiul informării

Faptul că informaţia circulă în ziua de azi cu viteză ameţitoare nu este întotdeauna un lucru bun. 

Manipularea şi ştirile false sunt arme extrem de periculoase şi de aceea trebuie identificate şi combătute.

Este vital să obţinem informaţii reale cu privire la acţiunile şi mişcările inamicului.

În termeni militari, cu cât comandantul ştie mai multe despre forţele duşmane, despre numărul inamicilor şi mobilizarea lor, cu atât el e mai capabil să pună la punct strategia necesară pentru a înfrânge concurenţa.

6. Principiul acţiunii concentrate

Reprezintă abilitatea generalului aflat la comandă de a se asigura că toate componentele forţelor lui lucrează împreună în armonie, cooperând atât în operaţiunile ofensive, cât şi în cele defensive.

O armată moderată de un profesionalism neîndoielnic, bine organizată şi cu o funcţionare impecabilă poate înfrânge o armată dezorganizată, chiar dacă este formată dintr-un număr mai mare de luptători.

7. Principiul simplităţii

Acest principiu se referă la faptul că este important ca dispoziţiile, comenzile şi planurile de luptă să fie clare, simple şi uşor de înţeles.

Cu cât este mai mare numărul etapelor, cu atât creşte posibilitatea să apară neînţelegeri, greşeli, costuri suplimentare sau întârzieri.

8. Principiul siguranţei

Vorbeşte despre importanţa protecţiei împotriva atacurilor-surpriză sau a răsturnărilor de situaţie.

Priveşte lucrurile în perspectivă şi anticipează evenimentele viitoare.

9. Principiul surprizei

Conştientizează importanţa acţiunilor care nu sunt luate în calcul de concurenţă.

Toate marile victorii sunt rezultatul unui element surpriză, a efectuării unui lucru într-o manieră complet diferită de cea la care s-ar fi aşteptat concurenţa/inamicul.

Unul din cei mai puternici factori de multiplicare a forţei o reprezintă viteza.

10. Principiul economiei

Acest principiu se referă la importanţa preocupării de a nu folosi mai multe resurse umane sau materiale decât merită sau decât sunt necesare pentru a tinge un obiectiv militar.

Orice resursă economisită poate deveni un avantaj în viitor.

Caută mereu modalităţi mai ieftine (dar nu de o calitate mai proastă) de a realiza o anumită sarcină.

11. Principiul exploatării

Arată cât de important este ca armata să-şi savureze victoria pe deplin.

Comandanţii militari folosesc acest principiu atunci când obţin o izbândă sau un avantaj militar.

Ei îşi conduc întreaga armată spre valorificrea cât mai multor oportunităţi sau avantaje cu putinţă, pentru a căştiga cât mai mult teren în luptă.

În afaceri, asta înseamnă să-ţi continui ofensiva chiar şi după ce obţii un succes de piaţă sau câştigi un client nou.

Peste 10.000 de cititori s-au abonat deja la newsletter-ul nostru! Dacă vrei să primeşti notificări pe email atunci când postăm, te rugăm să introduci adresa de email mai jos!
Loading

Sigur o să-ţi placă:

Lasă un comentariu

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine informaţiile doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să citească asta.
X Închide