Pe lângă voinţă, pentru a avea succes, avem nevoie de inspiraţie!
Inspiraţie
-
InspiraţieSpiritualitate
10 învăţături despre viaţă, transmise posterităţii de către Buddha
5,6K vizualizăriBuddha, care în traducere înseamnă „Cel Treaz”, este un titlu folosit în budism pentru toți cei care și-au împlinit potențialul de dezvoltare personală, descoperindu-și luminarea (bodhi). Din punctul de vedere …
-
Inspiraţie
10 reguli de succes, folosite de Andrew Carnegie pentru a deveni cel mai bogat om din lume
3,1K vizualizăriCând vine vorba despre succes, poveştile care ne inspiră cel mai mult sunt cele ale unor persoane care au început cu nimic şi au obţinut totul. Una dintre aceste persoane …
-
Sfinția Sa Tenzin Gyatso, al paisprezecelea Dalai Lama, este liderul spiritual și temporal al Tibetului. S-a născut la 6 iulie 1935, într-un mic sat de țărani din provincia Amdo. La …
-
Oricine îşi doreşte o viaţă mai bună. Indiferent de nivelul la care suntem, considerăm că este loc de mai bine. Abia după ce înţelegem greşelile pe care le-am făcut şi …
-
Crezul omului fericit de Napoleon Hill Am aflat fericirea, ajutându-i pe ceilalţi s-o găsească. Sunt sănătos pentru că duc o viaţă cumpătată sub toate aspectele şi mănânc doar produsele pe …
-
Dacă ai ajuns aici, înseamnă că ţi-a trecut prin minte această întrebare – „cum să-mi schimb viaţa?” – la care tot mai mulţi caută un răspuns. Şi nu neapărat pentru …