Acasă Spiritualitate Ce sunt proiecţiile astrale şi cum poţi să-ţi părăseşti corpul fizic

Ce sunt proiecţiile astrale şi cum poţi să-ţi părăseşti corpul fizic

de Ochiul Minţii
Publicat: Actualizat: 14,9K vizualizări

Ce sunt proiecţiile astrale

Proiecţia astrală (cunoscută şi drept „călătoria astrală”) este fenomenul prin care corpul energetic al unei persoane se desprinde de corpul fizic şi călătoreşte, uneori la mari distanţe, faţă de acesta.

Mai este cunoscut şi sub numele de decorporalizare, dedublare astrală sau experienţă extracorporală (eng: Out of Body Experience – OBE).

Proiecţia astrală presupune existența unui alt corp, separat de corpul fizic, capabil să călătorească în planuri nefizice ale existenței.

Deodamdată nu există o confirmare ştiinţifică a faptului că sufletul (sau conştiinţa umană) se poate desprinde de corpul fizic.

Cu toate acestea, conceptul de călătorie astrală este străvechi şi prezent în diferite culturi.

Proiecţia astrală este asociată cu visele lucide şi cu diferite forme ale meditaţiei.

ce sunt proiectiile astrale

Unii dintre cei care au avut o astfel de experienţă susţin că învelişul astral al subiectului rămâne legat de corpul fizic printr-un cordon energetic subţire, de culoare argintie, la nivelul plexului solar sau, conform altor viziuni, la nivelul creştetului capului.

Se spune că în momentul ruperii acestui cordon, se produce detaşarea ireversibilă a dublului energetic şi în consecinţă moartea individului.

Ce simţi în cadrul proiecţiei astrale

Proiecţia astrală se realizează în mod natural în timpul somnului, sau provocată prin diverse tehnici de meditaţie sau de intrare în stări de conştiinţă modificate. Fenomenul de ieşire spontană din trup se produce în anumite circumstanţe.

Multe dintre cazurile în care persoanele au experimentat o astfel de experienţă în afara corpului s-au petrecut atunci când subiectul a suferit o traumă psihică sau un accident. De asemenea, proiecţii astrale au fost trăite sub influenţa anestezicelor sau a drogurilor.

Senzaţia de detaşare este urmată de observarea propriului trup de la o înălţime de 2 – 3 metri, sau din unul dintre colţurile camerei, în cazul în care fenomenul se produce în interiorul unei încăperi.

Mulţi dintre cei care au trăit o astfel de experienţă povestesc şi despre o repulsie puternică a spiritului faţă de perspectiva de a reveni în corp.

Cele mai comune senzaţii în timpul proiecţiilor astrale:

  • senzația de separare de corpul fizic care stă culcat, nemișcat și ieșirea din corpul fizic într-un „alt” corp;
  • schimbarea percepției perspectivei subiective cu transferul centrului acesteia într-un punct în afara corpului fizic;
  • autoscopia, respectiv percepția propriului corp dintr-un alt unghi, respectiv din partea de sus.

În ce împrejurări au loc proiecţiile astrale

Experiențele extracorporale pot fi induse, printre altele, prin meditație, privarea senzorială, traumatisme cerebrale, experiențe aproape de moarte, droguri psihedelice și disociative, deshidratare, somn sau stimularea electrică a creierului.

Unii oameni susțin că pot experimenta asemenea experiențe după propria voință. Dezvoltarea acestei capacităţi ar fi apărut în mod spontan ori s-a dezvoltat pe parcursul practicilor de meditație.

Experiențele extracorporale, precum și experiențele aproape de moarte pot avea un impact profund asupra transformării identității persoanei.

După o experiență extracorporală, frica de moarte scade iar raportarea omului față de lume și față de sine însuși se schimbă.

Sigur o să-ţi placă:

1 comentariu

Proiecţiile astrale în diferite culturi ale lumii 4 iulie 2018 - 13:29

[…] la prima vedere, pare un fenomen paranormal, proiecţiile astrale au fost, cel mai adesea, asociate vrăjitoriei sau […]

Reply

Lasă un comentariu

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine informaţiile doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să citească asta.
X Închide