Bogăţia este un termen relativ. Pentru unii înseamnă miliarde de lei, pentru alţii o viaţă decentă, în timp ce o altă categorie susţine că dragostea şi înţelegerea sunt suficiente.
Cu toate astea, nimic nu se poate realiza fără bani. Mulţi sau puţini, banii sunt indispensabili.
Mulţi dintre miliardarii planetei trăiesc ca nişte oameni obişnuiţi. Muncesc în continuare, stau la rând în supermarketuri atunci când îşi fac cumpărăturile, ca orice om de rând.
Dar cum au reuşit aceşti oameni să devină atât de bogaţi? O fi vreo vrăjitorie?
Chiar deloc!
Iată 6 secrete pe care ar trebui să le cunoşti pentru a atrage bogăţia:
1. Concentrează-te pe scopul de deveni bogat
Prima condiţie pentru a deveni bogat este să-ţi doreşti acest lucru şi să faci un obiectiv din asta.
„Cel mai mare obstacol care stă în faţa bogăţiei este frica”, spune T. Harv Eker, autorul cărţii Secrets of the Millionaire Mind.
Oamenilor le este frică să gândească îndrăzneţ. Se limitează la obiective mărunde. Iar atunci când îţi propui ceva mărunt şi neînsemnat, exact asta vei obţine.
Aşadar, scopul tău trebuie regândit şi atunci îţi vei seta gândirea în direcţia potrivită.
2. Pune accent pe educaţia ta
Pentru a face bani, trebuie să cunoşti cât mai multe aspecte din domeniul economic şi financiar. Citeşte cărţi, bloguri, reviste despre bani şi investiţii şi astfel vei contribui decisiv la educaţia ta financiară, domeniu în care românii stau în general extrem de prost.
Nu trebuie să iei decizii bazate pe emoţii, să cumperi obiecte impulsiv. Întotdeauna încearcă să negociezi preţurile unor lucruri care pot fi negociate (maşini, apartamente) şi chiar şi cele despre care crezi că nu pot fi negociate (servicii de electricitate, cablu, internet etc.).
Dar educaţia financiară nu este suficientă. Sunt mai mulţi factori care pot contribui la educaţia ta în general, care îţi vor face viaţa mai bună.
3. Pasiunea face diferenţa
După cum spunea şi Confucius în urmă cu 2500 de ani, „fă ceea ce-ţi place cu adevărat şi nu va trebui să mai munceşti o zi în viaţa ta”!
Conform unei cercetări a lui Thomas J. Stanley, autorul cărţii The Millionaire Mind, peste 80% dintre milionari afirmă că nu ar fi reuşit în carieră dacă ceea ce făceau nu le plăcea cu adevărat.
Dacă vrei să fii bogat, deşi nu este deloc uşor, concentrează-te pe ceea ce-ţi place şi urmăreşte-ţi pasiunea, în loc să urmăreşti un salariu mai bun primit pentru ceva ce nu-ţi place. Pasiunea te va răsplăti întotdeauna!
5. Nu poţi deveni bogat dacă nu-ţi asumi nişte riscuri
Dacă analizezi puţin modul în care cei mai bogaţi oameni ai planetei au reuşit să-şi ducă afacerile la cel mai înalt nivel, vei observă că toţi şi-au asumat anumite riscuri.
De exemplu, în anul 1969, împreună cu doi prieteni, Tommy Hilfiger a decis să-şi folosească economiile de o viaţă – 150 de dolari, pentru a deschide primul magazin de haine.
De atunci a început aventura pentru Tommy Hilfiger, ajungând în anul 2007 la încasări de aproape 7 miliarde de dolari la nivel mondial. Iar exemplele pot continua.
6. Unul dintre cele mai importante secrete pentru a deveni bogat: nu mai cheltui!
Deşi pare greu de crezut, conform unui studiu realizat în anul 2007, mulţi dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei îşi cheltuie banii exact ca cei din clasa de mijloc. Folosesc cupoane pentru reduceri, aşteaptă promoţii şi oferte, chiar şi atunci când îşi achiziţionează obiecte de lux.
Pentru că nimănui nu-i place să cheltuie mult pe ceva ce poate fi cumpărat cu mai puţin.
Dacă vrei să-ţi depăşeşti nivelul actual în ceea ce priveşte finanţele, încetează să mai cheltui bani pe lucruri care nu-ţi sunt folositoare şi analizează bine oportinitatea atunci când vine vorba de achiziţii.
Întotdeauna, dar absolut întotdeauna, chletuie mai puţin decât câştigi!
- 75distribuiri
- Distribuie pe Facebook
- Facebook Messenger