Oamenii au încercat, încă de la începutul veacurilor, să înţeleagă secretele timpului, chiar şi înainte de existenţa ceasurilor. Însă mai târziu, odată cu inventarea instrumentelor de măsurare a timpului, lucrurile au devenit şi mai profunde, fiind observate diverse tipare şi legături între ore şi evenimentele din realitate. Iar unul dintre cele mai cunoscute astfel de tipare este legat de ora fixă. Dar ce înseamnă când te uiţi la oră fixă la ceas?
Dacă privești întotdeauna către orele fixe, asta poate însemna atât ajutor cât și îndrumare și ai deja un “model” pe care îl urmezi mult timp în viață. Aceste tipare ajung în viața oamenilor atunci când energia lor este reglată către anumite evenimente care se petrec în ordine, fără prea mult haos.
Deși este adevărat că multă lume poate considera o simplă coincidență, conform numerologiei, acesta poate reprezenta un mesaj din univers creat special pentru tine.
Orele fixe sunt cele care conțin două numere identice. De exemplu când te uiți la ceas și vezi 22:00, 23:00 sau mai ales 00:00. De cele mai multe ori reușim să prindem aceeași oră de mai multe ori pe zi, în fiecare săptămână. Adevărata semnificație a orelor fixe necesită o abordare foarte personală.
Ce înseamnă când te uiţi la oră fixă la ceas
Ora 01:00
Semnificația orelor fixe are foarte mare legătură cu numerologia și astrologia. Atunci când vezi ora 01:00 înseamnă că vei primi cadouri mult așteptate din partea celor dragi. Te vei bucura atât de mult încât nu vei dori să împarți cu cineva acest sentiment.
De asemenea, poți ști cu singuranță că și partenerul te iubește foarte mult, chiar dacă dubiile există în continuare din partea ta. Dacă ai privi ceasul la ora 01:00 fix în prima parte a zilei, ar trebui să renunți la îndoială pentru că iubirea partenerului este reală și sinceriă.
Ora 02:00
Se pare că această oră îți spune că ești îndrăgostită până peste cap și nu ai cum să scapi de aceste sentimente care pun stăpânire și pe mintea ta. Nu îți iei niciodată gândul de la cel drag.
Ora 03:00
Se pare că ești o norocoasă dacă privești ceasul exact când arată ora 03.00. Astrele sugerează că cel pe care îl placi îți poate întoarce negreșit sentimentele înapoi. Pe viitor este dispus să formați o familie și să rămâneți împreună.
Ora 04:00
Dacă ești la începutul unei relații, această oră fixă îți transmite că partenerul are planuri mari de viitor. Se ivește o nuntă sau cel puțin adresarea întrebării mult așteptate. Dacă ești într-o relație mai veche, cel mai probabil vor apărea copiii în peisaj.
Ora 05:00
Această oră fixă are legătură cu luarea deciziilor importante în ceea ce privește viitorul tău. Indiferent că vorbim despre relații sau probleme la locul de muncă, trebuie să știi când să fii ferm/ă cu adevărat.
Ora 06:00
Fostul iubit/fosta iubită își dorește să reluați relația, însă nu din punctul în care ați lăsat-o atunci când v-ați despărțit. Acesta crede totuși că nu mai are nicio șansă de reușită. Trebuie să vezi în ce situație te încadrezi din punct de vedere sentimental.
Ora 07:00
Ești singura/singurul care are un admirator secret în grupul de prieteni, însă nimeni nu dorește să-ți spună adevărul. Vorbește cu fiecare în parte și vezi cine se poartă cu adevărat altfel.
Ora 08:00
Norocul în dragoste îți surâde mai repede decât te așteptai, așa că nu încerca să scapi de săgețile lui Cupidon. Dacă știi că asta este ceea ce îți dorești cu adevărat, atunci este timpul să dai frâu liber sentimentelor.
Ora 09:00
Dacă ești curios/oasă să știi ce înseamnă să privești către ora 09:00, atunci află că primești o veste bună din partea unui bărbat/unei femei din viața ta.
Ora 10:00
Toate problemele pe care le-ai avut până acum în relație se vor sfârși. Indiferent că este vorba despre finalizarea tuturor planurilor sau continuarea lor într-o altă manieră, astrele sunt alături de tine.
Ora 11:00
Dacă îți imaginezi că nu te iubește, atunci când privești ora 11:00 îți dai seama că te înșeli cu adevărat iar totul a fost doar în mintea ta.
Ora 12:00
Toate probleme dintre tine și cel drag vor lua sfârșit mai repede decât îți imaginezi. Nu știi care este motivul, însă te bucuri de acesta.
Ora 13:00
Se gândește tot mai mult la tine, iar tu îți dorești să fii într-o relație cu el/ea sau cel puțin să te ia în brațe atunci când îți este mai greu.
Ora 14:00
Cel de care te simți atras/ă de foarte multă vreme începe să dea semne că te place. Dacă privești această oră fixă atunci ești gata să-ți etalezi calitățile.
Ora 15:00
Dacă privești această oră fixă ești conștientă că faci furori printre bărbații cu care te întâlnești și continui să atragi chiar și persoanele de același sex.
Ora 16:00
Dacă privești această oră fixă trebuie să știi că o persoană cu părul blond îți va da târcoale în curând. Dacă nu este într-adevăr prințul pe cal alb/prinţesa din poveste atunci ar trebui să renunți.
Ora 17:00
Dacă privești ora 17:00 știi cu siguranță că primești o invitație în cadrul unei petreceri. Nu te preface că nu îți dorești și pregătește-te pentru cea mai frumoasă noapte din viața ta.
Ora 18:00
Trebuie să știi că atunci când privești ora 18:00 partenerul te iubește cu adevărat și nu își va dori niciodată o altă relație decât aceasta. Cel mai probabil se visează părinte.
Ora 19:00
Ora 19:00 îți reamintește că o persoană pe care nu o cunoşti, dar ea te cunoaşte foarte bine, a făcut o obsesie pentru tine și își dorește să fiți mai aproape pe zi ce trece. Vrea să te sărute.
Ora 20:00
Atunci când te înțelegi bine cu o persoană de sex opus, mai ales cu una care se află în grupul tău de prieteni trebuie să știi că își dorește cu siguranță ceva mai mult.
Ora 21:00
Dacă te afli într-o relație, trebuie să știi că ora 21:00 îți spune că partenerul de viață este gelos. Are impresia că toate gândurile tale zboară în dreptul unui alt pretendent.
Ora 22:00
Dacă ești într-o relație de lungă durată, semnificația orei 22:00 își arată că partenerul de viață te iubește necondiționat. De asemenea, realizezi cu surprindere că nu a mai iubit pe nimeni în acest fel. Te simți extrem de special/ă. Trebuie să fii în continuare la fel de natural/ă și sincer/ă. Asta își dorește cel de lângă tine să vadă întotdeauna. De asemenea și râsul este important, iar discuțiile dintre voi vor fi întotdeauna simple și la obiect.
Ora 23:00
Dacă nu ai obiceiul de a adormi devreme și reușești să privești ceasul exact la ora 23:00 atunci înseamnă că ești îndrăgostit/ă până peste cap. O dragoste adolescentină de care nu ai mai avut parte prea curând și care te va bucura peste măsură. Te gândești non-stop la cel/cea care îți va deveni în curând partener/ă de viață. Încerci să faci tot posibilul pentru a-l/o câștiga. Nu îți poți muta gândul de la viitorul alături de el. Totuși, ai slabe șanse să faci vreo mișcare categorică.
Ora 00:00
Atunci când privești ora 00:00 înseamnă că sunteți făcuți unul pentru celălalt, iar dragostea voastră va dura până la adânci bătrâneți. Cei mai mulţi se entuziasmează atunci când văd această oră, iar primul gând mereu va zbura către persoana iubită.
Am văzut ce înseamnă când te uiţi la oră fixă, dar ce semnificaţie are când ora este şi un minut?
00:01 – Relaţia voastră este extrem de solidă şi nimeni nu vă mai poate opri
01:01 – Primeşti o veste bună de la o persoană de care îţi place
02:01 – Îşi va lua inima în dinţi şi îţi va spune în cele din urmă că tu eşti iubirea vieţii lui/ei. Te vrea pentru totdeauna
03:01 – Plecaţi într-o calatorie pe care o planuieste pentru voi de ceva timp. Vrea sa iti arate cat de mult tine la tine si cat de mult te iubeste, asa ca te va surprinde cu romantismul lui
04:01 – Astazi veti petrece timpul impreuna, asa ca veti iesi in oras
05:01 – Se gandeste doar la tine, te viseaza in fiecare noapte si vrea cu disperare sa te revada
06:01 – Persoana careia ii place de tine iti va face un cadou. Totusi, ii este teama sa isi marturiseasca sentimentele, asa ca trebuie sa ai doar rabdare
07:01 – Relatia pe care tocmai ai inceput-o s-ar putea sa dureze foarte mult. Daca treceti testul el va fi iubirea vietii tale
08:01 – Atunci cand te asteptai mai putin, un barbat iti va face o vizita. Vei ramane placut surprinsa
09:01 – Chiar daca nu ti-a spus-o inca, sa stii ca te iubeste din tot sufletul. Sentimentele pentru tine sunt puternice, trebuie doar sa ii arati si tu
10:01 – Baiatul acela timid si foarte dragut iti va capta atentia. Totusi, nu te indragosti pentru ca este destul de periculos
11:01 – Veti pleca amandoi intr-o excursie. Posibil sa vina si prietenii apropiati
12:01 – Daca te saruta de fata cu toata lumea o face pentru ca vrea sa arate tuturor cat te iubeste
13:01 – Gelozia îl/o macină, aşa că nu ar fi rău să linişteşti persoana iubită. Spune-i doar ca nu te intereseaza altcineva si ai ochi doar pentru el/ea
14:01 – Vei afla ca ai si prietene false, asa ca persoana cu care te vei certa iti va arata ca nu este ceea ce ai crezut
15:01 – Încă ai mustrări de conştiinta legate de lucruri pe care le-ai făcut în trecut
16:01 – Acum regretă faptul ca te-a făcut să suferi şi te vrea inapoi
17:01 – I-ai cazut cu tronc persoanei pe care o placi, aşa că aştepta-te la un răspuns pozitiv
18:01 – Fii mai increzator/oare. Vei primi veşti bune şi în cele din urma visul ţi se va împlini
19:01 – O fostă iubire îţi va apărea în cale. Totuşi, vei simţi sentimente contradictorii şi e mai bine sa eviţi contactul
20:01 – Nu are prea mult curaj, însă doreşte cu ardoare sa îţi facă o mărturisire
21:01 – Vrea să îţi facă o surpriză pentru a îţi arăta cât de tare te iubeşte. Vei fi suprins/ă
22:01 – E confuz/ă şi nu stie pe cine să aleagă. Mergi mai departe pe drumul tău pentru că nu vei regreta
23:01 – Vrea sa fie doar cu tine, nici măcar prietenii nu mai sunt de interes