Ştim că timpul nu așteaptă pe nimeni, iar trecerea sa este inexorabilă, însă un nou experiment realizat de cercetătorii de la Universitatea Tehnică din Darmstadt, Germania, și de la Universitatea Roskilde, Danemarca, arată cum, în unele materiale, acesta poate să se amestece ocazional. Cu alte cuvinte, cercetătorii au sugerat că timpul este reversibil în anumite împrejurări.
O investigație asupra modului în care anumite substanțe, precum sticla, îmbătrânesc, a scos la iveală prima dovadă fizică a reversibilității unei măsuri a timpului bazată pe material.
În cea mai mare parte, legilor fizicii nu le pasă prea mult de săgeata timpului, adică de direcţia în care acesta curge. Răsuciți o ecuație care descrie mișcarea unui obiect și puteți calcula cu ușurință de unde a început. Noi descriem astfel de legi ca fiind reversibile în timp.[sursa]
În timp ce multe legi individuale își arată limba în faţa timpului, soarta Universului nostru ca întreg este dictată de atracția inevitabilă a haosului. Într-o direcție, ouă proaspăt depuse de o găină harnică. În cealaltă direcție, omleta din farfurie. Niciun calcul nu vă va aduce din nou un ou frumos și rotund.
În termeni științifici, am putea spune că timpul este o caracteristică a celei de-a doua Legi a termodinamicii, respectiv tendința sistemelor izolate de a fi mai dezordonate decât au fost în trecut, în moduri care nu pot fi derulate cu ușurință.
Ce decide dacă un sistem material este reversibil în timp sau condus de entropie este greu de spus. Ne putem imagina cu ușurință ruginirea unei mașini vechi, degradarea unei statui sau descompunerea constantă a unei nave eșuate, însă materiale precum sticla se pot schimba lent în moduri care nu au nimic de-a face cu forțele corozive externe.
Constituite din amestecuri de particule asemănătoare unui lichid, substanțele necristaline care includ diverși polimeri și substanţe solide amorfe precum sticla se relaxează într-o stare teoretic stabilă în funcție de propriul lor ceas condus de entropie. Gândiți-vă la aceasta ca la un fel de teorie specială a relativității bazată nu pe gravitație sau accelerație, ci pe reconfigurarea constantă a moleculelor asortate care se așează termodinamic la locul lor.
Fizicienii descriu această măsură a îmbătrânirii drept timp material. Deși conceptul există încă de la începutul anilor 1970, interpretarea sa în ceea ce este cunoscut sub numele de formalismul Tool-Narayanaswamy nu a fost niciodată măsurată experimental.
Există un motiv întemeiat pentru acest lucru. Sticla îmbătrânește lent în moduri care nu pot fi surprinse prin simpla observare atentă a acesteia.
„A fost o provocare experimentală uriașă.”, spune autorul principal, Till Böhmer, fizician în domeniul materiei condensate de la Universitatea Tehnică din Darmstadt.[sursa]
Echipa de cercetare a folosit în mod inteligent o cameră video foarte sensibilă pentru a înregistra lumina laser împrăștiată, care, atunci când a lovit o mostră de sticlă, a format modele de interferență care au putut fi interpretate statistic ca fiind fluctuații care au transmis o senzație de timp material în cadrul a trei substanțe diferite care formează sticla.
În loc să fie blocat pe o cale spre echilibru, ei au găsit dovezi că timpul este reversibil la nivel molecular, variind pe măsură ce particulele se împing și se trag unele pe altele în noi aranjamente. Derulând întregul proces, devine imposibil de spus dacă filmul este redat înainte sau înapoi.
„Totuși, acest lucru nu înseamnă că îmbătrânirea materialelor poate fi inversată.”, spune Böhmer.
În ansamblu, sistemul este destinat să se așeze într-o stare determinată de entropie.
Cu toate acestea, micile oscilații ale pendulurilor moleculare nu contribuie la acest proces, ticăind înainte și înapoi, aparent fără să se gândească la valurile de timp care le înconjoară.