Roca era cu siguranţă străveche. Ciocanul, unul modern. Misterul a fost generat, cauzând confuzie: ce caută un ciocan modern încastrat într-o piatră preistorică?
În timp ce Emma Zadie Hahn și soțul ei, Max Edmond, se plimbau prin satul Red Creek, din Texas, SUA, au făcut o descoperire neobișnuită: o bucată de lemn încastrată în ceea ce părea a fi o rocă străveche.
Povestea spune că, vreo zece ani mai târziu, fiul lor, care se născuse în mod clar cu ceva mai multă curiozitate decât aveau ei, a spart roca pentru a vedea ce se afla înăuntru. Ceea ce a găsit în interior a fost un ciocan. Ceea ce devine și mai ciudat este că era în mod clar un ciocan modern.
Povestea a atras multă atenție din partea publicului, inclusiv a creaționistului Carl Baugh, care pretindea că roca din jurul ciocanului datează din perioada Cretacică. Aceasta este o perioadă geologică care a durat circa 79 de milioane de ani (între acum 145 de milioane de ani și 66 de miloane de ani în urmă).
Dacă spusele lui se confirmau, ar fi însemnat ca persoana care a pierdut ciocanul cu design de secol XIX, probabil încerca să fugă de un triceratops (dinozaur erbivor care a trăit în urmă cu 65 de milioane de ani). Teoria lui era, evident, una eronată.
Ce căuta un ciocan modern încastrat într-o piatră străveche
Pentru Baugh, aceasta era o dovadă că teoria evoluției era incorectă.
„Dacă artefactul este cu adevărat din Cretacic, cum rămâne cu teoria evoluției, din moment ce omul nu ar fi trebuit să evolueze decât peste 100 de milioane de ani sau cam așa ceva? Dacă artefactul este relativ recent, înseamnă că formațiunea cretacică Hensell Sand din care provine este relativ tânără… Din nou, cum rămâne cu teoria evoluționistă cu datele sale tradiționale pentru formațiunile cretacice?”, s-a întrebat Carl Baugh.
Explicația este, din păcate pentru curioşi, una mult mai simplă
„Roca este reală și poate impresiona pe cineva nefamiliarizat cu procesele geologice. Cum se poate ca un artefact modern să fie blocat în roca din perioada Ordoviciană (a doua perioadă a Paleozoicului, încheiată acum peste 400 milioane de ani)? Răspunsul este acela că nici roca însăși nu este Ordoviciană. Mineralele, în lichid, se pot întări în jurul unui obiect străin strecurat printr-o crăpătură sau pur și simplu abandonat pe o suprafață. Acest lucru se petrece dacă roca principală (în acest caz, cea din Ordovician) este solubilă din punct de vedere chimic.”, a explicat Glen Kuban, într-o lucrare din anul 1997, cu privire la acest ciocan.
Deși este o descoperire extrem de interesantă, formațiunea de rocă nu este atât de veche pe cât părea. Probabil că un miner a scăpat ciocanul cu un secol în urmă, sau poate cu puțin mai devreme, după care roca s-a format în jurul lui.