Oamenii de știință care se ocupă cu studiul planetelor au descoperit ceva cu adevărat neașteptat care se petrece deasupra celor mai înalte vârfuri de pe Marte. Cei mai înalţi vulcani din Sistemul Solar, cei din regiunea Tharsis, de pe Marte, prezintă urme de îngheț, dar nu este vorba de dioxid de carbon înghețat ca în alte locuri de pe Planeta Roşie. Acest îngheț este de fapt apă îngheţată.
Marte are o atmosferă subțire alcătuită în mare parte din dioxid de carbon, iar acești vulcani aparent inactivi se ridică printr-o mare parte din ea. Cel mai mare este Olympus Mons, care este un vulcan de tip scut cu un diametru de 600 de kilometri, lățimea sa fiind aproape la fel de mare precum cea a României. În funcție de modul în care îi măsurăm altitudinea, Olympus Mons are aproximativ 25 de kilometri înălțime, între 2,5 și de trei ori mai înalt decât cel mai înalt munte de pe Pământ, Muntele Everest.
Ceilalți vulcani, Arsia Mons, Pavonis Mons și Ascraeus Mons, au o înălțime cuprinsă între 14 și 18 kilometri. Calderele vulcanilor sunt îngropate, creând un loc de condensare a înghețului, un microclimat unic care permite condensarea gheții de apă chiar și la latitudinea joasă a vulcanilor. Nu era de așteptat ca altitudinea să joace un rol în formarea înghețului, deoarece atmosfera marțiană este foarte subțire.[sursa]
Cum se explică gheaţa din vârful celor mai înalţi vulcani din Sistemul Solar
„Am crezut că este imposibil ca înghețul să se formeze în jurul ecuatorului lui Marte, deoarece amestecul de lumină solară și atmosferă subțire menține temperaturile relativ ridicate atât la suprafață, cât și în vârful munților – spre deosebire de ceea ce vedem pe Pământ, unde te-ai putea aștepta să vezi vârfuri înghețate.”, a declarat autorul principal Adomas Valantinas, care a făcut această descoperire în calitate de doctorand la Universitatea din Berna și care acum este cercetător postdoctoral la Universitatea Brown.[sursa]
„Existența sa aici este incitantă și sugerează că există procese excepționale în joc care permit formarea înghețului.”, a mai spus cercetătorul.
Timp de mai mulți ani, cercetătorii au studiat un nor de gheață de apă care se formează din Arsia Mons în timpul primăverii marțiene. Acum, se pare că acolo au loc mai multe evenimente cu apă. Vulcanii par să focalizeze puțina umiditate prezentă în atmosfera marțiană într-o zonă din vârf unde condițiile sunt potrivite pentru ca gheața să se condenseze.
„Vânturile se deplasează pe pantele munților, aducând aerul relativ umed din apropierea suprafeței până la altitudini mai mari, unde se condensează și se depune sub formă de gheață.”, a adăugat coautorul Nicolas Thomas, cercetător principal al Sistemului de imagistică color și stereo a suprafeței (CaSSIS) de pe Trace Gas Orbiter (TGO), instrumentul crucial pentru această descoperire.
„De fapt, vedem că acest lucru se întâmplă pe Pământ și în alte părți ale planetei Marte, același fenomen cauzând norul marțian sezonier alungit Arsia Mons. Înghețul pe care îl vedem în vârful vulcanilor de pe Marte pare să se așeze în special în regiunile umbrite ale calderelor, unde temperaturile sunt mai reci.”, a mai explicat Nicolas Thomas.
Acești vulcani nu sunt doar cei mai înalți din întregul Sistem Solar, ci sunt și extrem de bine studiați. Așadar, de ce nu a fost observat acest lucru până acum?
„Există câteva motive: în primul rând, avem nevoie de o orbită care să ne permită să observăm o locație la primele ore ale dimineții. În timp ce cele două orbitale marțiene ale ESA – Mars Express și TGO – au astfel de orbite și pot observa în orice moment al zilei, multe dintre cele ale altor agenții sunt în schimb sincronizate cu Soarele și pot observa doar după-amiaza.”, a explicat Valantinas.
„În al doilea rând, depunerea de îngheț este legată de anotimpurile marțiene mai reci, ceea ce face ca fereastra de observare să fie și mai îngustă. Pe scurt, trebuie să știm unde și când să căutăm înghețul efemer. S-a întâmplat să îl căutăm în apropierea ecuatorului pentru alte cercetări, dar nu ne așteptam să îl vedem pe vârful vulcanilor de pe Marte!”, a mai spus Valantinas.
Acest deznodământ adaugă câteva cunoștințe importante la ceea ce știm și așteptăm despre apa de pe Marte și va fi important pentru viitoarele explorări atât ale roboților, cât și ale oamenilor.