Acasă Inspiraţie 10 reguli aplicate de oamenii de succes, care îţi pot schimba viaţa

10 reguli aplicate de oamenii de succes, care îţi pot schimba viaţa

de Ochiul Minţii
Publicat: Actualizat: 3,3K vizualizări

Dacă este să aruncăm o privire asupra modului în care oamenii de succes au ajuns să fie oameni de succes, vom constata fără a fi surprinşi, că aceştia nu fac parte din vreo dinastie a oamenilor de succes sau dintr-o altă specie umană, superioară celei din care fac parte oamenii obişnuiţi.

Categoric nu.

Evident, există oameni de succes care au moştenit imperii şi au reuşit să ducă mai departe tradiţia familiei. Este şi acesta un model de succes, pentru că sunt destule exemple în care astfel de oameni au reuşit să piardă tot ce au agonisit părinţii lor, tocmai pentru că nu au reuşit să înţeleagă şi să aplice anumite principii.

Dar cei mai mulţi dintre oamenii de succes au plecat din rândurile oamenilor obişnuiţi, fără a fi copii de bani gata, aplicând o serie de reguli care, coroborate cu talent şi muncă, i-au făcut să atingă cele mai înalte culmi ale succesului.

Analizând explicaţiile mai multor personalităţi din diferite domenii, am identificat 10 reguli care au fost aplicate de acestea, rezultatul fiind de-a dreptul uimitor pentru viaţa şi cariera lor.

Deşi, la prima vedere, nu pare a exista vreo legătură între sport, IT şi, să zicem, muzică, aceste reguli de care vorbesc au fost aplicate de personalităţi precum Tiger Woods, Bill Gates sau Eminem pentru a deveni oamenii de succes care sunt în ziua de azi.

10 reguli de urmat pentru a avea parte de succes

1. Înţelege că mereu este loc de mai bine

Nu contează cât de bun eşti, tot timpul va fi loc de mai bine. Iar tocmai asta e partea incitantă” – Tiger Woods.

Niciodată nu trebuie să te mulţumeşti cu „e bine şi aşa”, deşi asta pare a fi parte integrantă din mentalitatea poporului român. Suntem obişnuiţi să ne mulţumim cu mediocritatea şi asta nu este deloc ok.

Dacă ai făcut ceva bine azi, obişnuieşte-te cu ideea că mâine vei putea face şi mai bine.

Fiecare zi, prin antrenament, te va aduce mai aproape de succes, indiferent de domeniul în care aplici acest principiu. Iar această mentalitate îţi poate schimba viaţa.

2. Acceptă-ţi eşecurile şi învaţă din ele

Este în regulă să celebrezi succesul, dar este mai important să înveţi din eşecuri.” – Bill Gates

Poţi să te străduieşti oricât de tare îţi permit puterile, uneori lucrurile nu merg aşa cum vrei tu. Şi e perfect normal.

Te vei întâlni cu eşecul din când în când, dar cea mai bună abordare este să ţii capul sus, să accepţi experienţa şi să mergi mai departe cu lecţia învăţată.  Cu cât mai repede te vei pune pe picioare după un eşec, cu atât vei fi mai pregătit pentru următoarea încercare.

3. Nu lua viaţa prea în serios

Viaţa e prea scurtă şi nu dispun de timp pe care să-l irosesc.” – Eminem

Ştiu, pare un clişeu, dar nu mă refer să iei totul în glumă. Pentru că o vei da în bară rău de tot dacă faci asta.

Dacă nu poţi râde de tine, atunci de cine să râzi?

Nu este necesar să-ţi petreci fiecare clipă încruntat, cu o expresie serioasă pe mutră. Este bine să râzi, chiar şi în faţa încercărilor mai grele pe care viaţa ţi le pregăteşte.

Acum serios vorbind, nimic nu-ţi garantează că vei apuca ziua de mâine. De ce să nu obţii tot ce poţi de la ziua de azi?

4. Concentrează-te

Atunci când îţi stabileşti un obiectiv important, ai nevoie de concentrare. Iar ca să-ţi atingi scopul, te vei folosi de toate resursele disponibile.

Aceste resurse însă, trebuie să fie la dispoziţia ta atunci când ai nevoie de ele. De aceea, mereu trebuie să lucrezi la capacitatea ta de concentrare, prin diferite metode cum este meditaţia.

5. Creează-ţi propriile aşteptări

Unul dintre lucrurile care trebuie să-ţi intre bine în cap, este să nu te laşi afectat de aşteptările celorlalţi de la tine.

Este viaţa ta.

Este dreptul tău să alegi cum ţi-o trăieşti.

Momentul în care le permiţi altora să ia decizii pentru tine, este momentul în care devii mediocru. Asta nu înseamnă că trebuie să fii rebel şi să ignori sfaturile celor din jur, ci doar să-ţi formezi capacitatea de a lua singur decizii pentru tine. Să-ţi creezi propriile reguli şi propriile aşteptări, astfel încât să fii singurul responsabil pentru eşecul tău şi singurul căruia i se datorează succesul.

6. Fă ceea ce-ţi place

…şi nu va mai trebui să munceşti o zi în viaţa ta.” – Confucius

Pare un sfat răsuflat. Şi chiar este, pentru că cei mai mulţi nu pricep la ce se referea Confucius acum 2500 de ani. Nu mai trăim aceleaşi vremuri, dar esenţa rămâne.

E clar că dacă-ţi place să bei sau să te uiţi pe YouTube, nu vei avea parte niciodată de succes, pentru că nimeni nu te va plăti pentru asta.

De aceea, trebuie mai întâi să te cunoşti, să treci prin experienţe şi să înţelegi ce tip de activitate ţi se potriveşte. La un moment dat vei găsi şi job-ul perfect pentru tine.

Iar atunci când faci ceea ce-ţi place, la care te pricepi şi eşti plătit pentru asta, ce poţi să-ţi doreşti mai mult?

7. Nu te opri

„Nu mă opresc când sunt obosit, mă opresc atunci când termin.” – fie că a spus-o Marilyn Monroe, fie că e un citat din James Bond, semnificaţia este aceeaşi.

oameni de succes

După cum spuneam, inevitabil vei avea parte de eşecuri în viaţă. Dar asta nu trebuie să te descurajeze. Din contră, trebuie să fii mai motivat şi mai decis să obţii ce-ţi doreşti. Impune-ţi că trebuie să reuşeşti să-ţi atingi scopul, indiferent de timpul pe care îl investeşti şi de munca pe care o depui. Dacă e ceva care merită, vei avea parte de succes.

8. Dă mai departe

„Ce dai, aia primeşti” – dacă crezi sau nu în karma, este problema ta. Nu spune nimeni să începi să-ţi împarţi bunurile şi banii în stânga şi în dreapta, cu speranţa că vei primi înapoi înzecit. Nu se va întâmpla asta.

Dar dacă ai un talent, o capacitate de a-i învăţa şi inspira pe alţii, fă-o! Oferind o parte din tine altuia, vei lăsa lumii o moştenire de nepreţuit.

Mai mult decât atât, prin natura noastră suntem programaţi să ne simţim bine atunci când facem fapte bune. De ce să n-o facem?

Cine ştie, poate chiar funcţionează karma.

9. Apreciază-ţi reuşitele

Atunci când obţii rezultate pozitive în urma unei munci asidue, sentimentul este de nedescris.

Nu contează de câte ori ai parte de reuşite, tratează-ţi fiecare victorie într-un mod special. Însă rămâi cu picioarele pe pământ, pentru că dacă te laşi dus de val, s-ar putea să cazi de la mare altitudine.

Apreciază fiecare pas pe care îl faci, fiecare treaptă pe care o urci.

Astfel îţi vei menţine interesul în ceea ce faci şi vei fi motivat să depui un efort şi mai mare pentru rezultate şi mai bune.

După cum spuneam, mereu este loc de mai bine.

10. Învaţă din greşeli

Când faci o greşeală, singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să priveşti partea bună din experienţa de care ai avut parte.

Analizează. Ce ai făcut bine? Ce ai făcut rău? Cum poţi să faci să treci peste?

Te poţi gândi că toate experienţele de care ai parte în viaţă sunt nişte încercări, nişte provocări. Când lucrurile merg prost, trebuie să te simţi provocat ca data viitoare să faci totul mai bine.

Spuneam că este bine să-ţi apreciezi reuşitele, dar atunci când lucrurile merg bine, provocarea e sa rămâi cu picioarele pe pământ şi să înveţi chiar şi din această experienţă. S-ar putea ca la un moment dat să revină sub o altă formă.

Un om cu o astfel de mentalitate nu are cum să facă aceeaşi greşeală de două ori, iar succesul nu se va lăsa aşteptat prea mult timp.

Peste 10.000 de cititori s-au abonat deja la newsletter-ul nostru! Dacă vrei să primeşti notificări pe email atunci când postăm, te rugăm să introduci adresa de email mai jos!
Loading

Sigur o să-ţi placă:

Lasă un comentariu

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine informaţiile doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să citească asta.
X Închide