Acasă Inspiraţie 12 trucuri psihologice care te vor pune în avantaj în viaţa de zi cu zi

12 trucuri psihologice care te vor pune în avantaj în viaţa de zi cu zi

de Ochiul Minţii
Publicat: Actualizat: 7,5K vizualizări

În viaţa de zi cu zi, fie că este vorba despre relaţiile personale, fie de cele oficiale, cu toţii ne dorim să fim în avantaj faţă de ceilalţi.

Pentru că trăim într-o lume în care nu mai este apreciat cel ce dă cu pumnul mai tare (deşi nu cu toţii au înţeles încă acest aspect), ci acela care este mai inteligent, fiecare dintre noi ar trebui să aspire la cunoaşterea modului în care funcţionăm. Iar acest lucru începe prin cunoaşterea sinelui.

De ce este important acest lucru?

Avantajul despre care vorbeam la început poate fi obţinut numai dacă ştii cum funcţionează oamenii. De aceea trebuie să cunoşti regulile jocului din care mulţi nu ştiu că sunt parte integrantă.

Fii deştept! Fii în avantaj!

trucuri psihologice imagine

Iată 12 trucuri psihologice pe care le poţi aplica uşor, capabile să te ajute în obţinerea acestui avantaj:

1. Atunci când întâlneşti o persoană nouă, dar ştii că ai probleme în reţinerea numelor, fă tot posibilul şi repetă cât mai mult numele acele persoane. De exemplu: „Bună, X”, „Îmi pare bine să te cunosc, X” etc. Astfel, îţi va intra mai uşor în memorie.

De asemenea, persoanelor le place să-şi audă numele din gura celor cu care interacţionează. Aşadar, vei prinde doi iepuri dintr-o lovitură.

2. Poţi afla informaţii şi când un grup de persoane se amuză copios. În grup, când membrii acestuia râd, se vor uita instinctiv către persoana pe care o apreciază cel mai mult sau de care se simt mai apropiaţi.

Data viitoare când vei face parte dintr-un astfel de grup, fă un experiment şi urmăreşte reacţiile membrilor. Cine ştie, poate vei afla lucruri interesante, care te pot privi chiar pe tine.

3. Dacă dai din cap în semn de încuviinţare în timp ce afirmi ceva sau pui o întrebare la care aştepţi un anumit răspuns, atunci şansele sunt mai mari ca interlocutorul să fie de acord cu tine.

4. Când negociezi cu cineva, asigură-te că ai braţele şi chiar palmele la vedere. Acesta este un semn că eşti o persoană de încredere şi că nu ascunzi nimic.

5. Deşi nu e recomandat să minţi, atunci când spui o minciună, trebuie să o faci bine. Iar pentru a fi cât mai credibil, introdu în povestea ta şi un detaliu stânjenitor. Asta va înlătura suspiciunile, deoarece atenţia este distrasă, iar încrederea creşte pe măsură ce pari că te destăinui.

6. Oamenii își amintesc procesele incomplete sau întrerupte mai bine decât procesele complete. Dacă se întâmplă să fredonezi o melodie care ţi-a rămas în minte, încearcă să te gândeşti la ultimele versuri şi o vei uita rapid.

Unii psihologi sugerează că studenții care doresc să își amintească materia mai bine ar trebui să își lase învățatul neterminat când iau pauze.

Acesta este Efectul Zeigarnik.

7. Deşi ai auzit aspecte pro şi contra gumei de mestecat, trebuie să ştii că mestecatul gumei reduce nivelul de stres. Aşadar, mestecă o gumă în timpul unui examen sau atunci când trebuie să te concentrezi la ceva.

8. Dacă rogi pe cineva să-ţi facă o favoare iar acesta acceptă, atunci persoana respectivă te va plăcea mai mult. Deşi la prima vedere nu pare logic, pentru că persoana a făcut un efort în avantajul tău fără să aibă vreun câştig aparent, explicaţia este simplă:

Acea persoană a considerat că meriţi să depună efortul solicitat pentru tine şi din acest motiv, involuntar, vei cresţe în ochii săi.

9. Acordă atenţie picioarelor persoanelor cu care interacţionezi. Când vorbeşti cu cineva, îţi poţi da seama dacă prezinţi interes pentru acea persoană uitându-te la poziţia picioarelor sale.

Dacă vârfurile sunt îndreptate către tine, atunci te ascultă cu interes. Dacă sunt îndreptate în altă direcţie, atunci persoana respectivă ar dori să părăsească discuţia.

10. Dacă atunci când întâlneşti o persoană o faci cu entuziasm şi arăţi că te bucuri să o vezi, vei transmite această stare şi persoanei respective, întărind astfel legătura dintre voi.

11. Când adresezi o întrebare, aştepţi şi un răspuns concludent. Dacă interlocutorul tău răspunde doar parţial la întrebare, aşteaptă şi rămâi tăcut/ă. Acest lucru îl va face pe interlocutor să-şi completeze răspunsul.

12. Zâmbeşte şi menţine contactul vizual atunci când porţi o discuţie. Acest lucru va arăta că eşti interesat de ceea ce spune interlocutorul tău, fapt care îi va ridica moralul şi te va respecta mai mult pentru atenţia pe care i-o acorzi.

Totuşi, nu te uita exagerat de mult în ochii interlocutorului, pentru că acest lucru te va face să arăţi dubios şi nimănui nu-i plac oamenii dubioşi.

Încearcă să aplici aceste trucuri când ai posibilitatea şi cu siguranţă rezultatele nu se vor lăsa aşteptate.

Peste 10.000 de cititori s-au abonat deja la newsletter-ul nostru! Dacă vrei să primeşti notificări pe email atunci când postăm, te rugăm să introduci adresa de email mai jos!
Loading

Sigur o să-ţi placă:

2 comentarii

Cum să faci oamenii să te placă. 7 moduri de la un expert FBI în analiză comportamentală 30 ianuarie 2018 - 20:40

[…] Dacă citeşti câteva cărţi ori articole pe această temă şi începi să detectezi metodele de manipulare pe care le folosesc cei cu care interacţionezi, s-ar putea să-ţi dai seama că în jurul nostru există multe persoane în care nu poţi şi chiar nu ar trebui să ai încredere. […]

Reply
15 trucuri psihologice simple, care sigur te vor ajuta la momentul potrivit 1 iulie 2018 - 17:55

[…] a pleca din start cu un avantaj în relaţiile cu cei din jur, am selectat 15 trucuri psihologice simple şi uşor de pus în […]

Reply

Lasă un comentariu

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine informaţiile doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să citească asta.
X Închide