Acasă Life Hacks Ce este inteligenţa emoţională | Lecţia importantă, care nu se predă în şcoli

Ce este inteligenţa emoţională | Lecţia importantă, care nu se predă în şcoli

de Ochiul Minţii
Publicat: Actualizat: 2,9K vizualizări

Foarte mulţi oameni consideră că sistemul educaţional din România nu funcţionează la cei mai înalţi parametri.

Se afirmă cu resemnare acest lucru, în pofida faptului că există un dezacord privind modul în care noile generaţii sunt educate.

Elevii sunt puşi să înveţe matematică, să memoreze tot felul de comentarii, să ţină minte date şi informaţii istorice care au fost distorsionate de sistemul comunist.

Evident, este bine să cunoaştem lucruri. Dar nu este normal să fim obligaţi să le memorăm.

Cu ce ne ajută să ştim să calculăm o funcţie complexă, dacă nu ne este explicat modul în care putem aplica un astfel de mecanism în viaţa reală?

Cei mai mulţi dintre noi nu am fost educaţi să ne recunoaştem ori să ne înţelegem emoţiile. Cu atât mai mult, să înţelegm emoţiile celor cu care interacţionăm. Aceste aptitudini contează extrem de mult, dar nu sunt predate în şcoli.

Ce este inteligenta emotionala

ce este inteligenta emotionala

Ce este inteligenta emotionala

Inteligenţa emoţională reprezintă capacitatea unui individ de a conștientiza și întelege propriile emoții şi emoțiile celor din jur și de a le gestiona şi folosi pentru a obţine rezultate pozitive.

Măsurarea nivelului de inteligenţă emoţională este o tehnică relativ nouă în lumea psihologiei.

Probabil ai auzit de coeficientul de inteligenţă sau IQ. Acesta nu este acelaşi lucru cu EQ (emotional quotient) – coeficientul pentru inteligenţa emoţională.

În anii ’90, scriitorul şi cercetătorul Daniel Goleman dezvolta cele 5 principii care stau la baza inteligenţei emoţionale:

  • Cunoaşterea propriilor emoţii – a fi conştient de sine şi capacitatea de a recunoaşte o emoţie în timp ce o trăieşti;
  • Gestionarea propriilor emoţii – capacitatea de a gestiona emoţiile într-un mod constructiv;
  • Motivaţia – gestionarea propriilor emoţii pentru a atinge un obiectiv;
  • Recunoaşterea emoţiilor celor din jur – empatie şi conştienţă sociala;
  • Gestionarea relaţiilor – abilităţi sociale şi capacacitatea de a gestiona emotiile celor din jur.

1. Cunoaşterea propriilor emoţii

Pentru a putea înţelege cum funcţionăm, mai întâi trebuie să ne înţelegem emoţiile.

Primul pas pentru a identifica tactica de abordare a unei probleme este să fim conştienţi de noi înşine.

Conştiinţa de sine este însuşirea unui individ de a realiza, la modul reflexiv, unele aspecte aparent simple: cine este, cu cine este, unde se află și în ce moment din timp se află.

Iată câteva sugestii ale unor specialişti pentru a-ţi îmbunătăţi conştiinţa de sine:

  • Mediteazăefectele meditaţiei sunt incontestabile. Emoţiile au un prost obicei de a scăpa de sub control atunci când nu-ţi dedici timp pentru a le procesa. Data viitoare când simţi că vei avea o reacţie bazată pe emoţii, fă o pauză înainte de reacţiona. Foloseşte meditaţia în mod inteligent pentru a-ţi încetini creierul şi a face loc emoţiilor să respire.
  • Ţine un jurnal – deşi românii nu prea mai au obiceiul de a ţine un jurnal, specialiştii în dezvoltarea carierei recomandă deschiderea unui jurnal emoţional. La sfârşitul fiecărei zile notează în jurnal experienţele pe care le-ai avut, cum te-au făcut să te simţi şi tactica pe care ai abordat-o. Periodic, verifică jurnalul şi observă modul în care ai evoluat.
  • Cere o părere de la prieteni – Fie că suntem introvertiţi sau ne place să fim înconjuraţi de oameni în orice moment, există persoane apropiate, care ne cunosc foarte bine. Acestea pot avea un rol important în misiunea noastră de a ne dezvolta conştiinţa de sine. Întrucât pot avea o părere obiectivă, putem cere acestor persoane să ne expună din perspectiva lor care ne sunt punctele forte şi cele slabe. Notează-le şi fă comparaţii între ce spun mai mulţi prieteni.

2. Gestionarea propriilor emoţii

Bun. După ce reuşeşti să înţelegi cum funcţionează emoţiile, trebuie să treci la pasul următor: gestionearea şi controlul lor.

O gestionare corectă a emoţiilor trebuie să înceapă cu identificarea sursei acestora. Ce a declanşat o anumită emoţie? Un factor extern sau un factor intern?

Întotdeauna trebuie să găsim metode de a transforma energia emoţională într-un lucru productiv.

Reţine!

Nu vei putea întotdeauna să controlezi modul în care te simţi, dar, înţelegând emoţiile, vei putea să-ţi controlezi reacţiile.

Dacă eşti obişnuit să reacţionezi într-un mod impulsiv, caută metode de a gestiona aceste situaţii atunci când eşti calm.

Impune-ţi modul de reacţie. Nu lăsa o stare de moment să te domine, pentru că nu emoţiile te controlează pe tine, ci tocmai invers.

3. Motivaţia

Motivaţia este un subiect foarte complex.

Totuşi, când vorbim despre motivaţie în contextul inteligenţei emoţionale, motivaţia nu înseamnă doar forţa de a ne ridica din pat şi a merge la muncă.

Vorbim despre dorinţa interioară de a atinge ceva. Iar această dorinţă nu este o chestie imaginată.

motivatie inteligenta emotionala

După cum spune chiar Dan Goleman în Psychology Today, o secţiune a cortexului prefrontal se „aprinde” la cel mai fin gând despre atingerea unui obiectiv important.

Fiecare dintre noi ne dorim să realizăm ceva în viaţă. Fie că e vorba despre întemeierea unei familii, fie că este vorba despre carieră. Atunci când motivaţia este activată şi lucrează pentru tine, se va conecta cu realitatea în moduri palbabile.

Vrei să întemeiezi o familie? Dacă eşti motivat, vei ieşi la întâlniri până vei cunoaşte persoana potrivită. Vrei să ai o carieră de succes? Atunci vei investi timp şi efort în educaţia ta până vei obţine postul dorit.

Înainte de a încerca să foloseşti motivaţia, identifică-ţi valorile.

Cei mai mulţi dintre noi suntem atât de ocupaţi, încât nu acordăm timp pentru a ne identifica valorile. Chiar mai rău, ajungem să lucrăm într-un mediu care contravine acestor valori, iar motivaţia va fi inexistentă.

4. Empatia

Emoţiile tale reprezintă doar jumătate din problemă. Este jumătatea pe care te concentrezi cel mai mult. Dar numai pentru că-ţi petreci fiecare zi cu tine însuţi.

Oamenii cu care interacţionezi au propriile sentimente, dorinţe şi frici.

empatia inteligenta emotionala

Empatia este unealta perfectă pentru a-ţi gestiona relaţiile într-un mod corespunzător.

Empatia este o aptitudine pe care o dezvolţi pe termen lung, după ce ai oferit atenţia necesară emoţiilor şi reacţiilor.

Dar poţi face câteva lucruri pentru a-ţi îmbunătăţi spiritul empatic:

  • Taci şi ascultă – acesta e un lucru destul de dificil. Mai ales dacă eşti o persoană impulsivă şi directă. Însă este şi cel mai eficient mijloc pentru scopul nostru. Evident, nu ai cum să înţelegi pe deplin felul de a trăi şi sentimentele unui alt om. Dar poţi să asculţi. A asculta înseamnă să-l laşi pe celălalt să-şi expună punctul de vedere fără să-l contrazici. Înseamnă să laşi deoparte ideile preconcepute şi scepticismul şi să-i oferi persoanei cu care interacţionezi o şansă pentru a-şi exprima sentimentele şi emoţiile. Empatia este dificilă, însă 99% din relaţiile tale pot fi îmbunătăţite într-o anumită proporţie dacă pui în practică această aptitudine;
  • Încearcă să înţelegi – înţelegerea efectivă este cheia dezvoltării spiritului empatic. Înţelegerea este diferenţa sublimă dintre a cunoaşte ceva şi a empatiza cu acea simţire. Când cineva îţi relatează o experienţă pe care nu ai trăit-o niciodată, oferă-ţi câteva clipe pentru a-ţi imagina ce impact ar avea acea experienţă asupra ta. Nu trebuie să-ţi trăieşti viaţa încercând să înţelegi trăirile celorlalţi, însă a înţelege unele situaţii poate fi benefic pentru tine şi dezvoltarea ta;
  • Gândeşte o părere total opusă faţă de ce crezi de fapt – Una dintre cele mai bune metode pentru a şti cu adevărat dacă o idee este bună, este să găseşti argumente în susţinerea ei. Pentru a întări ideea, caută exact opusul. De exemplu, dacă ai o dispută la serviciu, iar ideea şefului sau a unui coleg ţi se pare absurdă, încearcă să le susţii punctul de vedere în capul tău şi vezi dacă are logică. S-ar putea să nu ai întotdeauna dreptate, deşi la un moment dat ai putea fi convins de asta.

5. Gestionarea relaţiilor

Abilităţile sociale reprezintă un subiect de discuţie atât de complex, încât ar trebui să pezentăm câteva cărţi şi studii de specialitate pentru a avea o vagă idee pe tema asta.

Dar aplicând cu succes ideile prezentate la primele 4 puncte, nivelul abilităţilor sociale se va ridica de la sine.

Abilităţile sociale influenţează totul, de la performanţa la serviciu, până la viaţa amoroasă.

Poţi începe acest nou mod de abordare a unor probleme sociale într-un mod simplu: rezolvând unele divergenţe. Astfel îţi vei pune la treabă abilităţile despre care tocmai ai aflat că le deţii.

Ce paşi trebuie să urmezi pentru a soluţiona o divergenţă:

  • identifică şi înţelege propriile emoţii – ori de câte ori ai o neînţelegere cu o persoană, lucrurile pot degenera. Oferă-ţi timp pentru a digera problema şi a răci situaţia tensionată. Apoi revino cu un cap limpede şi abordează situaţia cu calm. Nu uita şi de starea persoanei cu care ai divergenţa.
  • ambele părţi trebuie să aibă de câştigat – după ce spiritele se liniştesc, identifică sursa conflictului. Înainte de a trece la soluţii, asigură-te că şi cealaltă persoană a admis existenţa problemei. Propune soluţii care sunt benefice pentru ambele părţi şi asigură-te că niciuna nu iese în dezavantaj (prea tare).
  • încheie disputa într-o notă pozitivă – chiar dacă la finalul disputei nu vă veţi strânge în braţe cu lacrimi în ochi, percepţia comună trebuie să fie oarecum pozitivă. Ambele părţi trebuie să rămână cu ideea că va putea exista cooperare pe viitor.

Divergenţele se rezolvă foarte uşor atunci când identifici sursa problemei, ştii cu exactitate ce vrei, comunici acest lucru în mod clar, înţelegi ce-şi doreşte şi cealaltă parte, iar la final ajungeţi la un numitor comun.

Bineînţeles, nu toate relaţiile sociale se rezumă la conflicte.

Abilităţile sociale sunt importante şi în alte situaţii. De exemplu, cunoaşterea unor persoane noi, socializarea cu persoane care au o metalitate total opusă sau integrarea într-un grup, fie că este vorba de seviciu, fie că este vorba de petreceri/relaxare.

Dacă vei acorda importanţă informaţiilor prezentate mai sus, vei observa că cele 5 principii care stau la baza inteligenţei emoţionale se aplică perfect în viaţa reală.

Punând accent pe dezvoltarea acestora, vei constata o schimbare majoră în viaţa ta.

Peste 10.000 de cititori s-au abonat deja la newsletter-ul nostru! Dacă vrei să primeşti notificări pe email atunci când postăm, te rugăm să introduci adresa de email mai jos!
Loading

Sigur o să-ţi placă:

1 comentariu

Ce este dopamina | 7 metode prin care îţi poţi creşte nivelul de dopamină din creier, fără medicamente 10 iulie 2018 - 12:40

[…] Făcând o corelaţie simplă, putem spune că această stare bună pe care ne-o dorim, creează un mediu propice pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale. […]

Reply

Lasă un comentariu

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine informaţiile doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să citească asta.
X Închide